Debraille

Ferestrele largi deschise lasau sa patrunda inauntru zgomotele de pe bulevardul acum readus la viata. Aroma de cafea, de zori si de primavara.Stateam rezemata de perete, privind cum razele de soare care strabateau timid mica noastra mansarda, incercau sa-i lumineze jumatate din chip.
Il cunoscusem intamplator. Ceva, cineva, hazardul poate se jucase cu noi. Si e uimitor cat de putin control avem asupra jocului numit banal “o zi din viata noastra”. E la fel de surprinzator cat de putzin atentie acordam detaliilor care mai tarziu largesc cercul orizontului nostru cu mai mult de 360 de grade.
Era mai tanar decat mine. Inainte nici nu vroiam sa accept ideea unui barbat care sa nu se impuna macar prin varsta. Si acum, el. Inalt, ademenindu-ma mereu cu eleganta gesturilor sale, cu parfumul sau, era cel care ma facea sa ma simt eu. Nu as putea spune exact cum si de ce ma cucerise. Poate pentru ca facuse ca femeia altadata foarte sigura pe ea sa aiba emotzii intaia data ce il intalnise, poate pentru ca ma facea sa ma simt frumoasa in ciuda ridurilor care acum incepusera sa apara peste noapte.
Ar fi atatea motive, dar niciunul nu ar putea explica exact acel “ceva”.
Se aude un zgomot care ma trezeste instantaneu din plasa gandurilor. Iarasi Capuccino, mica noastra pisica.
Inevitabil zgomotul il trezeste si pe el.
-Neata, imi spune adormit.
-1000 de lucruri, primavara si noi, ii spun fericita.