Debraille

Imi este rau…se aude glasul aproape inabusit…vino pana la mine, te astept!Si asa incepe…miros rece si inabusitor de spital…oameni care asteapta la coada sa li se dea un verdict…unul oarecare, grav sau poate fatal…cine stie. Minutarele ceasului inainteaza si asteptam si asteptam: “Nu mai am rabdare…imi ard buzele…capul mi-e greu si ametesc…da, ametesc si totusi te simt langa mine.” Eram acolo, neputincioasa! Fiecare gest al meu era o ezitare, fiecare cuvant incerca sa aline sau macar sa il distraga…si nu reuseam! “Sa-ti spun o poveste, sa-ti spun ca te iubesc, sa-ti spun ca as vrea sa fiu asa ca tine si tu sa fii asa ca mine!

Asteptam nerabdatoare clipa in care usa aia alba de spital, parca prevestitoare de finaluri cu balauri care napadesc peste tine, o sa se deschida. Hmm…e doar penicilina…doar penicilina amestecata cu inca doua chestii…si o sa doara si e ca durerea aia pe care ti o provoaca un spasm prea puternic sau o migrena la ineput simpla dar sacaitoare dupa.O sa fie bine!Ce ipocrit suna…de parca am sti cum e…de parca am simtit noi ce simti tu…de parca junghiul e al nostru si nu al tau!

Maine poate vei citi ce am scris…si o sa-ti amintesti fiecare secunda, fiecare minut din sala aia alba cu canapele tari si incomode, cu automatul ala care avea numai cafea, cu apa pe care daca abia puteai sa o inghiti…cu noi…da cu noi! Iubesc!

Inspir adanc aerul  sarat si umed. Marea parca imi sopteste: iubeste si…iubesc! Valurile se sparg de tarm, de mine, de inima mea. Simt cum nisipul imi aluneca printre degete.. .e ca un material aspru si fin in acelasi timp…e contradictoriu. Totul e contradictoriu…pana si cerul prea senin, pana si stelele prea stralucitoare, dar poate asa e la mare! Acolo sus inca e steaua noastra! Si e asa ca o insigna agatata pe o haina care ne incape pe amandoi sau e ca momentul ala in care spui pentru prima data te iubesc! Si a trecut si o sa ramana intre noi…e amintirea noastra!

Aluneca pe frunte, pe obraji, iti umezeste buzele si apoi isi continua drumul incet, disparand. Respir ploaie si te simt langa mine. Mi`e frig dar imbratisarea ta ma ocroteste si picura peste noi. Iti simt respiratia pe parul meu ud, iti simt ritmul inimii ca un ecou ce se evapora incet printre picaturile de apa. Aroma de februarie s`a preschimbat in picatura de ploaie care imi acopera hainele, trupul, sufletul…iubesc!

E nevoie doar de o clipa sau poate chiar mai putin ca obrazul sa ne fie umezit de o lacrima,  ca un zambet sa ne lumineze chipul,  sa ratam sau sa castigam.  Clipa aceea trece si putem numi acest amalgam de sentimente viata. Balanta inclina de cele mai multeori spre extreme si multi confunda asta cu noroc sau ghinion.  Sfideaza timpul,  sfideaza-ti trupul!